Omul occidental, modern, se limitează adesea la o noapte albă, petrecută cu muzică şi cu o masă plină, cu prietenii şi familia, sau chiar între străini, fiecare în funcţie de gusturi, preferinţe şi buget (!), la o dată fără legătură cu vreun eveniment ceresc, stabilită prin calendarul convenţional.
Există însă un obicei aparte ce ţine de această sărbătoare şi anume sărbătorirea Anului Nou la chinezi. Constituind o tradiţie milenară, ea durează 15 zile la rând, adică de la Lună Nouă până la Lună Plină, când are loc Festivalul Lanternelor, marea festivitate care încheie perioada de sărbători.
Cele 15 zile sunt pline de practici religioase şi sociale cu adânci semnificaţii, o ilustrare a spiritului civilizaţiei chineze tradiţionale, care acordă ciclurilor astrale o atenţie deosebită, aşadar nu o să auzim niciunde „Stinge lumina“ sau vreo melodie pe sistem cu care suntem obişnuiţi în stilul balcanic.
Totuşi, este interesant că avem ceva în comun cu acest tip aparte de sărbătorire şi anume tradiţiile sau superstiţiile menţinute de atâta timp. Cea mai cunoscută superstiţie este cea care implică culoarea roşie care, purtată sub orice formă, se presupune că ne-ar aduce noroc pe parcursul anului ce urmează. Alte tradiţii mai puţin cunoscute ar spune că portocalele semnifică averea sau bogăţia, iar punerea unor răvaşe care să ne conţină dorinţele la geam duce la împlinirea acestora.
Suntem diferiţi ca şi cultură şi tradiţie faţă de poporul chinez, dar totuşi atât de asemănători, prin micile detalii puse cap la cap.
Fiecare clipă ar trebui trăită din plin, iar noi trebuie să ne facem viaţa plăcută şi confortabilă, găsind un prilej de bucurie şi distracţie din orice, mai ales dacă atragem şi norocul şi abundenţa în viaţa noastră, după cum susţin astrele.
Teenpress.ro