70 de ani de relații la nivel diplomatic între România şi China.

Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti a oferit o recepție cu ocazia aniversării a 70 de ani de la fondarea Republicii Populare Chineze şi a 70 de ani de relații la nivel diplomatic între România şi China.

70 de ani – Proclamarea Republicii Populare Chineze – Ziua Națională, sărbătorită la București

Într-o atmosferă de sărbătoare solemnă și caldă a avut loc recepția organizată la București de ambasadorul. E.S. Jiang Yu pentru a sărbători cei 70 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze. Premierul României Viorica Dăncilă a fost însoțită la eveniment de președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, de vicepreședintele Camerei Deputaților, Marilen Gabriel Pirtea, de viceprim-ministru și ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, de viceprim-ministru interimar și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, de ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, de ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ștefan Radu Oprea, de alți oficiali cu rang înalt din guvernul țării noastre. Au onorat invitația fostul președinte al României, Emil Constantinescu și fostul premier Petre Roman, alți responsabili ai organizațiilor române de prietenie cu China, ambasadori acreditați în România, reprezentanți ai companiilor chineze, ai diasporei chineze și ai Institutelor Confucius.

Compania NIRO Investment Group și Casa Româno-Chineză au fost reprezentate de Nicolae Dumitru, președintele companiei NIRO, Ioan Donca, vicepreședintele Casei Româno-Chineze , Ecaterina Vanea, directorul general al Complexului Comercial ”Dragonul Roșu”,Tibi H., directorul general al revistei ”Balcanii și Europa”, președinții si membrii din filiale Casei Romano Chineze Timisoara – Mircea Chirila, Iasi – Ichim Romica, Arges – Sebastian Parlac, Suceava – Davidel Daniel și alții.

În numele Guvernului României, prim-ministrul Viorica Dăncilă a adresat felicitări poporului chinez cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a Zilei Naționale a Chinei și a urat prosperitate și progres Chinei. Premierul a spus că anul acesta are o însemnătate specială: aniversăm 70 de ani de relații diplomatice între cele două state și 15 ani de la semnarea Declarației Comune privind stabilirea unui Parteneriat Amplu de Prietenie și Cooperare. „România a fost cea de-a treia țară care a recunoscut proclamarea Republicii Populare Chineze, la 5 octombrie 1948, afirmând prin acest gest politic dorința fermă de a coopera în spiritul respectului și încrederii reciproce. Cele șapte decenii de relații politico-diplomatice neîntrerupte, clădite cu răbdare și perseverență, au cunoscut o dezvoltare permanentă. Numeroasele schimburi de vizite și contacte politice la toate nivelurile, proiectele de cooperare sectorială în domenii de interes, precum și cooperarea foarte bună în domeniul formatelor multilaterală demonstrează prietenia și respectul reciproc. China rămâne cel mai mare partener comercial al României din Asia și unul din cei mai importanți parteneri comerciali ai României”, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

În discursul său, ambasadorul Jiang Yu a evidențiat progresul economic pe care China l-a înregistrat în ultimele șapte decenii, ajungând astfel a doua cea mai mare economie din lume, dar și rolul global pe care îl îndeplinește. Concentrarea asupra oportunităților economice și asupra contextului creat de globalizarea reprezintă elementele care explică miracolul economic. Despre aniversarea a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România, diplomarul chinez a declarat: ”Relațiile chino-române au menținut întotdeauna <melodia principală> a cooperării prietenoase, cooperarea economică și comercială s-a dezvoltat continuu, iar schimburile interumane s-au aprofundat necontenit. De la începutul acestui an, cooperarea bilaterală a fost promovată susținut în atmosfera entuziastă a celebrării a 70 de ani de la stabilirea legăturilor diplomatice dintre cele două țări. Cei doi prim-miniștri au avut o întâlnire bilaterală la Dubrovnik, iar cooperarea în domeniile finanțelor, comerțului, agriculturii, tineretului, editurii, științei, tehnologiei și culturii a obținut rezultate ample și fructuoase. Experiența istorică a dezvoltării solide a relațiilor chino-române este că cele două țări întotdeauna s-au respectat reciproc, s-au bucurat de beneficii comune și ajutor reciproc și liderii celor două țări au acordat întotdeauna o importanță deosebită relațiilor chino-române și au cultivat activ prietenia bilaterală. Prietenia dintre China și România reprezintă un tezaur comun, împărtășit de cele două popoare, care merită a fi prețuit și îngrijit.Cele două părți au responsabilitatea istorică de a moșteni și a dezvolta prietenia tradițională. Este în interesul fundamental al ambelor țări să continue consolidarea Parteneriatului amplu de prietenie și cooperare dintre China și România”.

Invitații prezenți la recepție au vizionat expoziția internațională de turneu consacrată aniversării a 70 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze și videoclipul difuzat cu tematica “China, dincolo de imaginația ta”. Amatorii de arte marțiale din România au prezentat spectacole tradiționale chinezești de dans al leului, demonstrând arta tradițională chineză plină de strălucire și culoare. Invitații s-au bucurat de arta ceaiului, caligrafiei, de interpretare la instrumentul muzical tradițional Zheng și de arta tăierii hârtiei, apreciind bogata și profunda cultură chineză.

Casa Romano-Chineza, E. B

Scroll to Top