Marţi, 1 octombrie, de ziua naţională a R.P. Chineze, a avut loc la Bucureşti la Palatul Parlamentului, lansarea volumului bilingv “Dialoguri la Beijing” apărut la Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu sub semnătura jurnalistului Dan Tomozei si sprijinit de Casa Romano-Chineza.
Volumul bilingv”Dialoguri la Beijing” reuneşte 22 de interviuri realizate de Dan Tomozei pe parcursul a aproape trei ani, pentru secţia română a Radio China Internaţional, avându-i ca interlocutori pe miniştri, ambasadori şi reprezentanţi de rang înalt ai României şi Republicii Moldova, aflaţi în misiuni oficiale la Beijing. Dialogurile au fost axate în principal pe relaţiile de cooperare ale României şi Moldovei cu China.Printre intervievaţii jurnalistului CRI se numără primul ministru al României, Victor Ponta, ministrul de externe, actualul prim-ministru al Republicii Moldova, Iurie Leancă, fostul ambasador al României la Beijing, Viorel Isticioaia-Budura, ministrul de externe al României, Titus Corlăţean, ministrul agriculturii din Republica Moldova, Vasile Bumacov, europarlamentarul român, prim-vicepreşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Populară Chineză , Victor Boştinaru, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, ambasadorul României în R.P. Chineză, Doru-Romulus Costea, ambasadorul Republicii Moldova în R.P. Chineză, Anatol Urecheanu, ministrul Însărcinat cu Afaceri la Ambasada României în R.P. Chineză, Ion Dicu, primarul general al capitalei Republicii Moldova, Dorin Chirtoacă, Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român, Prinţul Paul de România, ambasador al Prieteniei România-China etc. sursa: CRI Online
După prezentarea la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, pe data de 1 octombrie, de Ziua Naţională a Republicii Populare Chineze, apoi la Sibiu, volumul biling româno-chinez “Dialoguri la Beijing”, semnat de jurnalistul Dan Tomozei de la Radio China Internaţional a fost lansat la Chişinău, la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Printre cei intervievaţi ai şi câţiva “actori” europeni ai relaţiilor cu China: comisarul Dacian Cioloş, ambasadorul Viorel Isticioaia-Budura (SEAE). Cum simţi, astăzi, pulsul acestor relaţii europene cu China? Ca o necesitate? Sau ca un atu? Fără îndoială, aşa cum spui, vorbim şi de o necesitate şi de un atu. Necesitatea vizează întregul spaţiu economic european. Atu-ul vizează capacitatea fiecărei ţări, membră sau nemembră UE, de a dezvolta relaţii puternice cu China, relaţii directe, care pot să ajute în cele mai variate momente şi situaţii mai mult sau mai puţin plăcute. Nu este un secret faptul că autorităţile de la Beijing au descoperit plăcerea poziţiei de jucător la nivel mondial, făcând din acest statut un mod clar de exprimare a poziţiilor de politică internă şi externă. Faptul că avem doi români în poziţii cheie pe relaţia UE – China ne face să fim mândri la Beijing, iar prezenţa lor în aceste funcţii este salutată în mod deosebit, de fiecare dată, de autorităţile chineze, privind şi din perspectiva relaţiilor tradiţionale româno-chineze. Evident, domnii Isticioaia şi Cioloş, pe care i-ai menţionat, ajung aici în calitate oficială europeană. Primul recunoscut drept un lider eurasiatic, al doilea un constructor de relaţii UE – China în zona agricolă. China încurajează, promovează şi valorifică experienţele pozitive la nivel de lideri, iar din poziţia de observator nu pot decât să constat faptul că cei doi sunt reale punţi de comunicare UE – China. Din păcate, România nu ştie să valorifice poziţiile cheie şi relaţiile pe care domnii Isticioaia şi Cioloş le-ar putea susţine prin expertiză şi relaţiile de prietenie avute la Beijing. Relaţiile europene cu China, sunt, fără îndoială, o necesitate care ţine de zona economică. Asta se ştie şi nu cred că se va mai schimba vreodată. Noutatea este dată de schimbarea de atitudine a Chinei inclusiv pe zona economică şi vorbesc de adoptarea unei poziţii de răspuns şi ripostă în situaţiile care resimte “nelinişti” în economia internă. Sunt cunoscute disputele pe tema panourilor solare, urmate imediat de risposta pe vinurile europene, apoi ţevile din oţel fără sudură etc. Cred că problema se pune deopotrivă în UE şi China, cine se poate lipsi mai mult de cealaltă parte? Azi, în dificultate este Uniunea Europeană. În cazul Chinei vorbim de menţinerea unui anumit nivel şi ritm de creştere, nicidecum de ieşirea dintr-o criză. Şi atunci, dacă vorbim de necesităţi şi atu-uri, fără îndoială, Uniunea Europeană trebuie să îşi satisfacă necesităţile interne profitâd de atu-urile existente, fără însă a genera tensiuni care să ducă la blocaje pe care, cel puţin pe termen scurt, China şi le poate permite. Subliniez faptul că face parte din stilul de negociere al autorităţilor de la Beijing să nu se ajungă şi cu atât mai puţin să nu se treacă niciodată limita dialogului, chiar dacă, în multe situaţii, se poate înţelege că în clipa următoare vor fi declanşate evenimente îngrijorătoare. Filozofia chineză de disuasiune a funcţionat şi continuă să fie valabilă, constatând că multe dintre ţările asiatice şi sud americane au preluat această metodă de supralicitare.
Dacă ar fi să dai un singur fir roşu care a transpirat din interviurile pe care le-ai realizat, care ar fi acela? Aşa cum am spus, “Dialoguri la Beijing” reuneşte 22 dintre interviurile realizate în China cu oficiali români şi moldoveni, criteriul de selecţie fiind unul simplu: mesajul transmis şi relevanţa acestuia. Au fost situaţii, nu puţine, în care interlocurorii s-au dovedit necunoscători ai realităţilor chineze şi nu este cazul doar a trimişilor din cele două ţări. Am şansa să particip la diferite evenimente în care să constat atitudini şablonar-preconcepute cu privire la China. Firul roşu al volumului bilingv român-chinez ar fi acesta: ce s-a făcut, în cadrul relaţiilor bilaterale, în ultimii trei ani. Vorbim de o fotografie care nu este mult diferită în 2013 de anul 2010. Cred că nu doar România ar trebui să înţeleagă că, astăzi, Beijingul a devenit o Meca economică, unde zilnic se succed delegaţii la cel mai înalt nivel, unde Piaţa Tian Anmen schimbă drapelele naţionale într-un festival pe care cred că nu îl înţeleg prea bine nici cei din marile capitale, unde resursele şi opţiunile de dialog direct cu oficialii chinezi sunt mult mai pragmatice.
Ce cred cu adevărat chinezii despre Uniunea Europeană? Evident, nu am un răspuns obiectiv la această întrebare. Din poziţia de observator al fenomenelor politice-economice care vizează relaţiile UE – China, fiind conectat la mesajele oficiale chineze şi căutând să descifrez o serie de simboluri de comunicare, pot, totuşi, să spun că Uniunea Europeană devine tot mai mult o ţintă dorită, într-o evidentă echilibrare de poziţie cu Statele Unite ale Americii. Revin din nou la filozofia de politică externă chineză, explicată destul de în detaliu de Kissinger în “On China”, Beijingul fiind interesat să aibă prieteni oriunde în lume câtă vreme aceştia îi recunosc statutul. Acum, fără îndoială, punctele de vedere diferă, nimeni nefiind dispus să cedeze, acolo unde consideră că are ascendente. Dar, nu pot să nu observ că tot mai mult chinezii se impun în negocierile directe sau prin alianţe, atât la nivel economic, cât şi la nivel geo-politic. Şi atunci, dacă părţile aflate de partea cealaltă de masă ajung să se încline, este clar că opţiunea chineză, deşi rămâne una încadrată în eticheta locală, de respect, în sistemul local, opţiunea chineză nu poate să nu genereze unele schimbări de comportament, observate deja. Mai exact, China reacţionează şi ia iniţiativa, nu doar asistă sau participă la evenimente. În altă ordine de idei, cunosc mulţi chinezi care privesc spre Europa ca spre o dorinţă fie de ordin turistic, fie de destin. Aici, însă, trebuie atinsă imaginea dezvoltării rapide şi consistente a statului chinez care oferă suficiente argumente de ordin economic şi social care să îi facă pe chinezi să rămână la ei acasă, iar străinii să adopte un comportament de nivel turistic, cu o minimă implicare în afacerile interne, de orice tip.
Text apărut şi pe ADEVĂRUL.RO