Parada Europei a avut loc sâmbătă, 10 mai, la Roșiorii de Vede. Elevii a 19 licee teleormanene s-au întrecut care mai de care, în momente și scene, pentru recompensă. Casa Romano-Chineza a sustinut Liceului Tehnologic Drăgăneşti Vlaşca care a reprezentat China si care la finalul competitiei a castigat locul al III-lea premiat cu o săptămână la munte impreuna cu elevii de la Colegiului Naţional “Al. D. Ghica” Alexandria (care au reprezentat Austria), şi Liceului Tehnologic nr. 1 Alexandria (care a reprezentat Danemarca).
Toţi ceilalţi participanţi la concurs au fost răsplătiţi cu o excursie de trei zile pe litoralul românesc.
Pentru a marca a 10-a ediţie a concursului, organizatorul evenimentului, mai exact Asociaţia Euro Teleorman vrea ca înainte de concursul propriu-zis din data de 9 mai, să organizeze un eveniment premergător prin care să promoveze acţiunea.
„Ne-am inspirat din „Flacăra olimpică” şi încercăm să facem şi noi acelaşi gen de eveniment, adică să avem o torţă pe care să o plimbăm între oraşe. Vom trece pe la fiecare liceu participant, iar acolo se va organiza un scurt eveniment artistic pentru a celebra cei 10 ani de lucru împreună”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Euro Teleorman, Mihai Putineanu
Eugenia ILIE – Director Liceul Tehnologic Draganesti Vlasca a declarat ca a devenit o traditie ca, an de an, in judetul Teleorman sa se desfasoare Parada Europei, manifestare destinata elevilor din liceele teleormanene.
Ziua Europei a devenit un îndemn la reflecție pentru transformarea noastră în cetățeni toleranți, responsabili, capabili să promoveze valorile democrației .
Sub deviza “Unitate în diversitate!”, fiecare națiune europeană aduce cu ea un tezaur cultural care trebuie păstrat cu mândrie, consolidând conștiința națională ca act de identitate în Europa.
Păstrând obiceiurile, slăvind limba strămoșilor și ducând mai departe principiile ortodoxismului românesc nu facem decât să întărim forța spirituală a Europei și șansele de revigorare morală.
După aproape trei luni de pregătiri, liceenii din Teleorman au prezentat un spectacol de teatru, muzică şi dans în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Paradei Europei. Evenimentul organizat de Asociaţia Euro Teleorman şi Consiliul Judeţean al Tinerilor sub forma unei competiţii în care fiecare liceu a reprezentat o ţară, promovând elemente de cultură, tradiţie şi istorie specifice acesteia, a avut loc sâmbătă, 10 mai 2014, la Roşiorii de Vede şi a adunat în stradă mii de oameni din tot judeţul.
Elevii de la Liceul Tehnologic Draganesti Vlasca, au facut o “calatorie” in una dintre cele mai vechi civilizatii de pe pamant, care se misca cu o viteza uimitoare pentru a imbratisa viitorul – Republica Populara Chineza
Pentru juriul din care au făcut parte reprezentanţi ai organizatorilor, dar şi ai ambasadelor Franţei şi Chinei, misiunea de a stabili locul pe podium al fiecărui liceu a fost anul acesta extrem de grea. Scenariile, interpretarea, decorurile, costumele au fost alese cu grijă de fiecare dintre cele 19 licee înscrise în competiţie, astfel că niciunul dintre licee nu a rămas nepremiat.
Elevii Liceului Tehnologic Draganesti Vlasca, au castigat premiul al III-lea, la concursul ” Parada Europei”, premiul ce consta intr-o vacanta de o saptamana la munte.