Casa Romano-Chineze a avut onoarea sa participe la festivitatea de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa, Excelenţei Sale, domnul Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze de catre Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Excelent diplomat şi cunoscător al regulilor şi legislaţiei europene, înaltul demnitar chinez este un militant activ pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale între cele două state, reuşind să identifice domeniile de interes comun şi să propună dezvoltarea unor noi parteneriate în plan economic.
‘La cei 54 de ani pe care îi va împlini în luna mai a acestui an, Excelenţa Sa are în spate o prodigioasă activitate diplomatică, începută după absolvirea studiilor, odată cu numirea sa ca ataşat la Ministerul Afacerilor Externe al RPC. Apoi, în anul 1991, a fost numit ataşat la Ambasada RPC în Finlanda, ulterior ocupând diferite posturi în cadrul reprezentanţelor diplomatice ale RPC în Busan, în Noua Zeelandă, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, în Afganistan, pentru ca în anul 2015 să fie numit ambasador al RPC în România. (…) Pentru comunitatea academică a UAV Arad este o mare onoare să confere Excelenţei Sale, domnului Xu Feihong, titlul Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum al UAV Arad’, a spus preşedintele Senatului UAV prof. univ. dr. Ioan Radu.
În continuarea vizitei Xu Feihong şi delegaţia care îl însoţea au tinut o conferinta de presa la sediul din Arad al Casei Româno-Chineze, unde au fost primiţi de preşedintele filialei, Lizica Mihuţ.