Fondata in 2011, Casa Romano-Chineza s-a afirmat drept una dintre cele mai puternice si prestigioase asociatii de prietenie cu China, ocupand locul 2 in Europa si un reper pentru organizatiile similare din lume, acolo unde este printre primele 10. In prezent Casa Romano-Chineza este un puternic furnizor de educatie,, cultura si relatii de afaceri intre popoarele noastre.
NIRO Investment Group, care aniversează 25 de ani, a subvenționat și susținut Casa Româno-Chineză și revista ”Casa prieteniei” încă din primele zile ale existenţei lor. Grupul de firme a stimulat continuu un proiect important și necesar pentru prietenia dintre România și China. În cei șase ani, Casa a contribuit prin acțiuni și inițiative la dezvoltarea relațiilor bilaterale în diferite domenii de activitate dintre cele două țări, pe care le leagă o prietenie tradițională. La această evoluție onorantă a participat NIRO Investment Group, care aniversează 25 de ani, foști și actuali diplomați, oameni de afaceri și de cultură români și chinezi, personalități din diferite zone ale vieții politice, sociale, culturale românești, Ambasada Chinei la București și alți oficiali ai unor instituții și organisme importante. Casa Româno-Chineză a fost, în decursul acestor ani, o punte în creșterea colaborării și cooperării româno-chineze în multe domenii de activitate, având preocuparea de a susține împlinirea unor proiecte reprezentative în beneficiul celor două state.
Pot fi enumerate numeroase acțiuni și proiecte economice, educaționale și culturale organizate de Casa Româno-Chineză împreună cu cele 12 filialele județene în Capitală și în teritoriu, la care au participat personalități importante din România și China. În anii în care s-a aflat la conducerea Casei Româno-Chineze, directorul general Ecaterina Vanea a vădit o preocupare unitară și constantă pentru lărgirea posibilităților de cooperare româno-chineză în domenii importante, între instituții și asociații, organisme și organizații.
Obiectivele și acțiunile Casei, reflectate în revista ”Casa prieteniei”, oglindesc un interes major pentru înfăptuirea unor proiecte de anvergură. Putem să evidențiem faptul că au existat foarte multe evenimente la care Casa Româno-Chineză a participat în calitate de organizator, parteneri sau susținători ai unor manifestări importante, inițiate împreună cu cele 12 filialele ale Casei, care au aderat la asociația noastră în decursul anilor. Prin competență și profesionalism, au fost organizate acțiuni de referință, la care au fost prezenți demnitari de stat, ambasadori și alte personalități din mediul diplomatic, economic, educațional, cultural și sportiv din România și China.
De-a lungul existenței celor șase ani, revista ”Casa prieteniei” a publicat acțiunile și manifestările la care Casa Româno-Chineză a participat, precum și articole, dezbateri, opinii și informații despre întâlniri la nivel înalt, vizite oficiale, semnarea unor acorduri și parteneriate, interviuri cu demnitari, diplomați, președinți de instituții. . Revista a reflectat organizarea unor festivaluri și concursuri, o serie de evenimente culturale și artistice. De asemenea, a publicat articole despre ceremoniile de înființare a unor filiale CRC din Arad, Hunedoara, Timiș, Harghita, Argeș și altele.
2012 Conferința Națională a Casei Româno-Chineze
Manifestarea din anul 2012 a fost onorată de prezența unor șefi de stat ai României, precum și de participarea a peste 400 de invitați și delegați din partea filialelor județene, de ambasadori români și chinezi, parlamentari, cadre universitare, oameni de cultură, reprezentanți ai autorităților locale și centrale.
2012 Lansarea revistei ”Casa prieteniei”
Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului. La ceremonie au participat reprezentanți ai companiei NIRO Investment Group, alături de conducerea Casei Româno-Chineze, ambasadorul Chinei la București, diplomați, reprezentanți ai comunității chineze și ai mediului de afaceri, oameni de cultură.
2014 Gala premiilor Casei Româno-Chineze
Gala a prilejuit acordarea de distincții unor personalități implicate în promovarea relațiilor dintre China și România. Marele premiu a fost acordat prim ministrului al României din 2014.
Înființarea filialelor Arad, Timiș, Harghita și Argeș
La evenimente din perioada 2015 -2017 au participat conducerea CRC, ambasadorul Chinei, reprezentanți ai autorităților județene și municipale, oameni de afaceri și de cultură, ziariști. Cu această ocazie , diplomatul chinez a declarat: ”Casa Româno-Chineză este o organizație tânără și de prietenie cu China. Cel mai important principiu al Casei este cel de a promova înțelegerea reciprocă între China și România, de a stimula schimburile de experiență între cele două popoare”.
2014 Zilele Filmului Chinezesc în România
Manifestarea cinematografică a fost organizată de Casa Româno-Chineză, împreună cu Administrația de Presă, Publicitate, Radio, Televiziune și Cinematografie din China, Ministerul Culturii și Ambasada Chinei.Invitați speciali au fost actorii Jackie Chan și Zhang Ziyi. Evenimentul a fost marcat de toată mass-media din România.
Spectacole de gală
Evenimentele organizate în fiecare an cu ocazia Anului Nou Chinezesc s-au constituit ca manifestări importante susținute de Casa Româno-Chineză la Ateneul Român, la Teatrul ”Excelsior” din București și în unele orașe unde funcționează filiale. Spectacolele cultural artistice s-au derulat în prezența unor înalți demnitari ai statului , ambasadori chinezi și români și membrii ai comunității chineze, personalități din diverse medii sociale și culturale, oficiali ai autorității municipale, alți invitați de marcă.
2017 Economiștii din Ningbo, la Casa Româno-Chineză
Oficialii chinezi, afați la prima vizită în țara noastră, au avut întâlniri și schimburi de păreri la Brașov și București pe teme economice. Economiștii au dorit să cunoască asociația noastră, în cadrul întâlnirii fiind evidențiate realități din activitatea curentă și preocupări de perspectivă înscrise în proiecte comune importante
2017 Parteneriat CRC-Camera de Comerț și Industrie București
Acordul de colaborare între Casa Româno-Chineză și Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București reprezintă un model de a pune bazele unui dialog și cooperări solide și reale între două instituții care sprijină interesul comun al firmelor și companiile din București și din Republica Populară Chineză.
2017 Cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la declanșarea Războiului poporului chinez de rezistență împotriva agresiunii japoneze, la Muzeul Naţional de Istorie a României a fost organizată expoziția foto-documentare „Amintiri din China. David Iancu, Bucur și Gisela Clejan”, eveniment susținut de Casa Româno- Chineză.
2018 Festivalul Toamnei Româno-Chineze
Este primul proiect cultural realizat de Muzeul Goleşti şi Casa Româno-Chineză, dedicat tradiţiilor celor două ţări, bogăţiilor naturii şi armoniei dintre oameni. Programul festivalului a cuprins momente artistice inedite, muzică și dansuri chinezești susținute de artiști chinezi, demonstrații de arte marțiale, un spectacol extraordinar de folclor și de teatru pentru copii.