A venit toamnă şi s‑a deschis din nou şcoala, mai pretutindeni şi în moduri felurite. În pofida impactului Covid‑19, în pofida declinului economic global şi a lumii de criză, educaţia rezistă şi face paşi înainte, ca întotdeauna, prin devotament şi dăruire, în lumina idealurilor milenare, ca să‑şi asume responsabilitatea în formarea viitorului pentru naţiune. Dacă ne gândim la educaţia din China şi cea din România, anul acesta are o semnificaţie aparte: s‑au împlinit 70 de ani de la derularea schimburilor şi colaborării bilaterale în domeniul învăţământului. E un prilej de a evoca o frumoasă tradiţie, demnă de omagiu şi preţuire.
Acest capitol s‑a deschis în toamna anului 1950 cu schimbul de studenţi. La 1 octombrie 1949 s‑a proclamat Republica Populară Chineză, iar România a devenit a treia ţară din lume care a stabilit relaţii diplomatice cu China Nouă. În împrejurările internaţionale ale vremii se simţea un acut imperativ pentru o mai bună cunoaştere reciprocă şi pentru dezvoltarea relaţiilor politice, economice şi culturale sub semnul consolidării unităţii între state. Însă una dintre dificultăţile cu care se confrunta, în această ordine de idei, era lipsa de cunoscători ai limbii române pentru chinezi şi, respectiv, ai limbii chineze pentru români. Era o situaţie similară şi referitor la alte ţări est‑europene; comunicarea se bizuia în principal pe limbile engleză, rusă, franceză, de mare circulaţie. Pentru rezolvarea acestei probleme, încă de pe la sfârşitul anului 1949, Zhou Enlai, premier al Consiliului Adminstrativ şi ministru al Afacerilor Externe al R.P. Chineze, a avut discuţii cu privire la trimiterea reciprocă de studenţi filologi cu prilejul unor întâlniri cu conducători ai ţărilor est‑europene. În mai 1950, Comitetul pentru Cultură şi Învăţământ al Consiliului Adminstrativ al Chinei a propus un plan în sensul acesta şi s‑a luat decizia trimiterii a câte 5 studenţi în România, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria, la studiul limbii şi istoriei acestor ţări pentru uz diplomatic. Într‑o telegramă a lui Teodor Rudenco, ambasador al României la Beijing, către Ministerul Afacerilor Externe, referitoare la propunerea guvernului chinez de a trimite 5 studenţi în România pentru a învăţa limba română şi de a primi 5 studenţi români pentru a învăţa limba chineză, Excelenţa Sa crede că „este bună şi de mare folos politic şi practic”, iar pentru România „fără îndoială este mare nevoie de cunoscători ai limbii chineze”. Nota semnată de premierul şi ministrul Zhou Enlai a fost salutată de conducători români, iar schimbul de studenţi a fost pus pe agendă.
Aşadar, în toamna anului 1950 învăţământul Chinei şi cel din România şi‑au deschis reciproc porţile. E un moment istoric, înscris în cronica raporturilor bilaterale. La 6 septembrie 1950 primul grup de 5 studenţi chinezi trimişi la studii în România au plecat cu trenul de la Beijing. E vorba de Li Xiling, Zhao Shengzhen, Qiu Zuti, Guo Junqing, Lu Jixin. Când aceştia au intrat în România prin Ungheni au fost întâmpinaţi în mod festiv. Partea română le‑a oferit condiţii deosebite de viaţă şi studiu, şi pentru ei a format o grupă specială cu profesori foarte buni. Puţin mai târziu, la 15 noiembrie, la Gara de Nord din Bucureşti, 5 tineri români – Leonin Vasilescu, Romulus Budura, Toni Radian Herşcu, Anna Eva Szasz şi Maria Comănescu – au urcat în trenul spre îndepărtatul orient. Viitorii studenţi au intrat în China prin Manzhouli – oraş de graniţă la nord‑estul ţării, iar la 30 noiembrie au sosit la Beijing. Şi ei s‑au bucurat de o primire extrem de caldă din partea poporului chinez, având un program de viaţă şi studiu gândit şi pus în pagina realităţii cu mare grijă. Din partea Ministerului Învăţământului, în data de 4 septembrie 1950, se dăduse o circulară privind primirea studenţilor din ţările est‑europene şi li s‑au organizat cursurile speciale de limba chineză pentru studenţi est‑europeni de la Universitatea Tsinghua.
Studenţii chinezi şi români n‑au avut aceleaşi durate de studii. În vara anului 1953, cei 5 studenţi chinezi şi‑au terminat studiile în România şi la întoarcerea în ţară au fost repartizaţi la Ministerul Afacerilor Externe. Studenţii români au făcut doi ani pregătire la limba chineză la Universitatea Tsinghua, iar după aceea au continuat studiile la Universitatea din Beijing. Făcând parte din prima generaţie de cunoscători ai limbii române şi, respectiv, ai limbii chineze, ei sunt adevăraţi deschizători de drumuri pentru relaţiile de prietenie şi colaborare dintre China şi România, aducându‑şi contribuţii istorice fie pentru construcţia internă din diverse domenii, fie în diplomaţie, la promovarea legăturilor dintre ţările noastre. Li Xiling şi Romulus Ioan Budura au devenit ambasadori; Zhao Shengzhen a desfăşurat o activitate remarcabilă în industria petrolieră chineză; Qiu Zuti a condus înfiinţarea în 1956 a Catedrei de limba română la Institutul de Limbi Străine din Beijing (BFSU), iar în acelaşi an, Toni Radian Herşcu a deschis Cabinetul de limba chineză la Universitatea din Bucureşti. Anna Eva Szasz (devenită soţia lui Budura), cu un doctorat în cercetarea istoriei Chinei, s‑a remarcat ca cea mai importantă specialistă româncă în domeniu.
Schimbul de studenţi între China şi România a continuat aproape fără întrerupere. Timp de 70 de ani, în spiritul acordului interguvernamental şi potrivit unor înţelegeri interministeriale, sute de tineri chinezi şi români au plecat la studii, ca bursieri, la universităţi din cealaltă ţară, de la nivelul studiilor universitare la cele postuniversitare, unii şi‑au susţinut doctoratul. Şi sfera specializărilor pentru studii s‑a extins mereu. Dacă în anii ’50 şi ’60 ai secolului al XX‑lea studenţii chinezi au studiat în România limba şi literatura română, geologia petrolieră, mecanică, comerţ internaţional, medicină, silvicultură sau muzică, după 1978, când în China a început reforma şi deschiderea spre exterior, aria disciplinelor s‑a lărgit mult, până la matematică, fizică, industrie petrochimică, electrotehnică, tehnologie agro‑alimentară, istorie, economie, geografie, pedagogie etc.
În diferite perioade s‑au menţinut şi contacte la nivel înalt între Ministerele Învăţământului chinez şi român. Au fost trimise mai multe delegaţii pentru vizită de lucru, documentare şi schimburi de experienţe în management, activitatea didactică şi de cercetare, şi s‑au semnat acorduri de colaborare, toate laolaltă fiind o dovadă a atenţiei acordate domeniului educaţiei de către ambele ţări, a nivelului de cooperare la care s‑a ajuns. De exemplu, în decembrie 1951, Popescu Doreanu, ministrul Învăţământului Public, în fruntea unei delegaţii guvernamentale a R.P. Române, s‑a deplasat în China pentru încheierea primului acord cultural între cele două ţări. În septembrie 1952, Wei Que, ministru adjunct al Învăţământului din China, a condus o delegaţie pentru vizitele de documentare în domeniul cultural şi educaţional în România şi alte ţări est‑europene. În decembrie 1958, Liu Zidai, ministru adjunct al Învăţământului, a vizitat România. După 1989, mai mulţi miniştri sau secretari de stat ai Educaţiei, Liviu Maior, Andrei Marga, Ecaterina Andronescu ş.a. au vizitat China, iar din partea Ministerului Educaţiei din China, au fost în vizită în România ministrul adjunct Zhang Tianbao ş.a.
Între timp au fost mai multe contacte între universităţile din China şi cele din România, contribuindu‑se astfel la o cooperare directă, concretizată în participarea la evenimente ştiinţifice, schimburi de cărţi, reviste şi alte materiale didactice şi pentru cercetare, realizarea în comun a unor proiecte. Primele exemple au fost participarea prorectorului Zhang Bochuan al Universităţii din Wuhan la sărbătorirea centenarului de la fondarea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în decembrie 1960, a prorectorului Zhou Peiyuan al Universităţii din Beijing la celebrarea centenarului de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti în octombrie 1964 sau vizita făcută în România în 1982 de o delegaţie a Universităţii Tsinghua, condusă de rectorul Liu Da. În secolul nou, schimburile interuniversitare chino‑române au devenit tot mai intense, un exemplu ilustrativ e schimbul cu Universitatea de Studii Străine din Beijing, vizitată de prof. univ. dr. Dumitru Ciocoi‑Pop, rectorul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. Ioan Pânzaru şi prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorii Universităţii din Bucureşti, prof. univ. dr. Sorin Rugină, rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa ş.a. În aprilie 2010, prof. univ. dr. Zhou Qifeng, rectorul Universităţii din Beijing, a făcut o vizită în România.
În ultimii ani au apărut unele tendinţe şi forme noi de cooperare, îndeosebi cele pentru diseminarea limbii şi culturii chineze în România, crescând interesul pentru predarea limbii şi culturii române în China. La Bucureşti, Sibiu, Braşov, Cluj‑Napoca, Constanţa, din iniţiativa şi prin cooperarea interuniversitară româno‑chineză, s‑au înfiinţat Institutele Confucius, care au atras publicul român, mai ales, tineri şi copii, devenind ferestre deschise pentru cunoaşterea Chinei. În China, pe lângă Universitatea de Studii Străine din Beijing, limba română, ca specializare, a apărut şi la Beijing International Studies University, Beijing Language and Culture University, Beijing Sport University, la universităţile de limbi străine din Shanghai, Tianjin, Xi’an, Chengdu, precum şi Hebei University of Economics and Business. Sub îndrumarea lectorilor români şi chinezi, tot mai mulţi studenţi încep să înveţe limba lui Eminescu. În învăţământul preuniversitar s‑au organizat unele activităţi admirabile de prezentare a istoriei şi culturii chineze pentru copii români şi, respectiv, a cunoştinţelor despre România la chinezi, datorită unor dascăli harnici, cu o viziune largă, care cultivă tineri în spiritul transcultural caracteristic zilelor noastre.
La ceas aniversar, privind retrospectiv, remarcăm câteva trăsături şi rezultate semnificative ale colaborării şi schimburilor chino‑române în domeniul educaţiei. În primul rând, s‑au format câteva generaţii de specialişti cunocători ai limbilor noastre pe care le folosesc cu măiestrie pentru impulsionarea raporturilor chino‑române. Înainte de stabilirea relaţiilor diplomatice în 1949, aproape nu existau oameni cu aceste abilităţi lingvistice – ceea ce îngreuna dialogul conceptual şi cultural. De când s‑a făcut primul schimb de studenţi filologi situaţia s‑a schimbat esenţial, iar dezvoltarea relaţiilor de colaborare în mai toate sectoarele nu se poate lipsi de asistenţa de înaltă calitate a translatorilor.
Echipa de translatori reprezentată prin diplomaţii şi sinologii Romulus Ioan Budura, Ion Dorobanţu, Ion Buzatu, Viorel Isticioaia‑Budura ş.a., cea de chinezi reprezentată prin Li Xiling, Ding Yuanhong, Jiang Benliang, Chen Yuming, Xu Jian şi Wang Tieshan au asigurat în mod excepţional traducerea la întâlnirile şi convorbirile de cel mai înalt nivel între liderii politici şi culturali chinezi şi români. Datorită muncii lor de un înalt profesionalism s‑au putut transmite cu promptitudine şi acurateţe poziţii, puncte de vedere, doctrine, concepte, decizii şi experienţe spre înţelegere reciprocă şi cultivarea relaţiilor statale, situându‑le timp îndelungat la un nivel înalt.
Important este şi faptul că prin asemenea schimburi şi prin colaborare s‑au înfăptuit transferul cunoştinţelor şi dezvoltarea unor discipline, constituindu‑se un sistem de cunoaştere reciprocă. Astfel, s‑au transferat dintr‑o ţară în viziunea celeilalte ţări cunoştinţele de specialitate şi experienţele pentru diverse ramuri sau profiluri ale ştiinţei ca, de pildă, filologie, istorie, pedagogie, cultură, artă, inginerie, medicină, agronomie şi multe altele, iar combinarea lor cu cele autohtone a contribuit fără îndoială la deshiderea culturală şi la inovaţie în general. Prin intermediul lingvistic şi al educaţiei s‑au adâncit cunoaşterea reciprocă şi sentimentele de prietenie între popoare.
Cel de‑al treilea aspect constă în eforturile depuse pentru instituţionalizarea acestor schimburi şi cooperare în domeniul educaţional. Ministerele chinez şi român ale educaţiei au întemeiat un cadru legal pe termen relativ lung prin negocierea şi semnarea periodică a unor înţelegeri de colaborare şi schimburi, mai ales a celei privind recunoaşterea reciprocă a certificatelor de studii şi a diplomelor eliberate de instituţiile de învăţământ superior din China şi România în 1995. „Dialogul politic educaţional dintre China şi ţările din Europa Centrală şi de Est”, care a avut loc în iunie 2013 la Chongqing, „Consorţiul instituţiilor de învăţământ superior din China şi ţările din Europa Centrală şi de Est”, demarat în septembrie 2014, reprezintă noi platforme pentru promovarea dialogului bilateral şi multilateral, împărtăşirea resurselor informaţionale, precum şi lărgirea şi aprofundarea cooperării în zilele noastre.
China şi România sunt prin tradiţie ţări care acordă o atenţie prioritară educaţiei, fiecare cu specificul ei în sistemul naţional de învăţământ şi în modul de formare a tineretului, au de învăţat una de la cealaltă. Un cunoscut citat din înţelepciunea veche chineză, care spune că este nevoie de zece ani pentru creşterea unui copac şi o sută de ani pentru formarea unui om, arată importanţa vitală a pregătirii generaţiilor viitoare, capabile să preia şi să transmită patrimoniul de valori, principiul fiind valabil atât pentru o familie, cât şi pentru o naţiune sau o ţară. Colaborarea şi mobilitatea în domeniul educaţiei între China şi România reprezintă un proiect de actualitate şi perspectivă. Aşadar, să avem cu toţii grijă de această pădure şi să o transmitem din generaţie în generaţie în beneficiul viitorului ambelor popoare.
10 septembrie 2020, Ziua Învăţătorului din China
■ Profesor universitar la Beijing, romanist, eseist, traducător, filosof şi istoric al civilizaţiilor şi mentalităţilor est‑europene
Ding Chao
source: contemporanul.ro; Nr. 12 / Decembrie 2020
Cultura acasă: prelegere susținută de Ding Chao, profesor, romanist, traducător (China)
Ding Chao, profesor, romanist, traducător (China): Conform statisticilor OMS, până la 4 iunie 2020, ora 10.00, ora locală din centrul Europei, numărul cazurilor de infectare cu Covid-19 a ajuns la 6.332.225, iar cel al morților e de 378.222 (ambele cifre nu includ China). Aceste cifre dramatice cresc de la o zi la alta. OMS-ul avertizează că pandemia ar putea face oricând un brusc ascendent, că nu e de presupus încă o coborâre continuă și e posibilă apariția celui de-al doilea val. Coronavirusul de tip nou a schimbat nu numai viața oamenilor, a avut un impact uriaș asupra economiei din toate țările lumii, a generat, în mod spectaculos, desfaceri în configurația politică mondială. Globalizarea este blocată datorită unor politici și manipulări de anti-globalizare și de protecționism în comerțul internațional, făcând ca nivelul de deschidere și cooperare între unele state să scadă vertiginos dacă nu chiar să se stopeze. Confruntările militare se intensifică în mai multe zone ale lumii. Diferendele, contradicțiile și conflictele ce existau în unele țări au fost acum catalizate, cu urmări grave ca xenofobia și rasismul, apărute din nou, la scară teribilă, ceea ce a dus la manifestații, conflicte interetnice și tulburări sociale de amploare. Care va fi destinul omenirii? Cum se va reconcilia lumea în fața acestor provocări și crize care stau în calea guvernării globale spre reașezarea economiei și ordinii mondiale? Acestea sunt probleme majore puse în epoca post-pandemică oamenilor politici, gânditorilor, economiștilor, intelectualilor de pretutindeni, devenite, în același timp, îngrijorări sociale, strâns legate de viața celor mai mulți oameni.
Ce s-a întâmplat, de fapt, în China, focalizată mereu de toată lumea în pandemia cu Covid-19? N-ar fi rău să aruncăm o privire în urmă asupra câtorva momente semnificative. În decembrie 2019, la Wuhan, reședința provinciei Hubei, au fost înregistrate primele cazuri de pneumonie inexplicabilă în urma monitorizării Centrului de Prevenire și Control ale Bolilor din municipalitate, iar Comitetul Sănătății a dat, în aceeași lună, o circulară de urgență către spitalele și instituțiile medicale din circumscripție pentru tratamentul bolnavilor de această boală acută. Începând cu data de 3 ianuarie 2020, autoritățile chineze informează în mod activ și regulat OMS, statele implicate, alte organizații regionale, zonele Hong Kong, Macao și Taiwan ale Chinei, despre evoluția epidemiei și măsurile de combatere luate. Asemenea demersuri reprezintă, fără îndoială, o atitudine proactivă, prundentă și de mare responsabilitate, mai ales, în situația în care lipsește o cunoaștere suficientă asupra unui virus nou. La 5 ianuarie a fost dat publicității primul comunicat de către OMS privind cazurile de pneumonie de origine necunoscută de la Wuhan. La 9 ianuarie, comisia specialiștilor de evaluare din partea Comitetului Național al Sănătății a dat publicului informații patogenice despre pneumonia apărută, agentul patogen fiind, după primele cercetări, un coronavirus de tip nou. În același timp, au fost împărtășite cu OMS informațiile, ca și primele rezultate obținute în urma lucrărilor de laborator. De la 23 ianuarie, ora 10.00, s-au închis toate aeroporturile, gările și drumurile de acces de la Wuhan, acestea aveau să se redeschidă, după măsurile de autoizolare, abia la 8 aprilie. Prin 76 de zile de carantină, cu imense sacrificii locale, China a reușit să blocheze efectiv răspândirea epidemiei în țară, astfel încât numărul celor infectați s-a redus cu sutele de mii, fapt prin care s-a câștigat un timp de neprețuit pentru combaterea Covid-19 în China și în întreaga lume, s-au acumulat experiențe vitale pentru prevenirea și controlul pandemiei. Până la 20 martie China a declarat și trimiterea unor ajutoare la 82 de state, OMS și Uniunea Africană.
Măsurile luate în China, complexe, riguroase și consecvente în cel mai înalt grad, au dat dovadă de o eficacitate evidentă și sunt apreciate din ce în ce mai mult pe plan internațional. Dar odată cu izbucnirea pandemiei în mai multe puncte și răspândirea rapidă în lume, unele forțe politice occidentale și conjuncturale, concertate în presă, au lansat numeroase acuzații, denigrări, atacuri la adresa Chinei, fie din prejudecăți ideologice, fie din cauza presiunilor iscate din situația internă cvasi-pierdută de sub control din unele țări sau din cauza vechilor metehne de sorgine populistă, discriminare rasială…, fără să aibă în vedere realitatea din China. Putem constata, totuși, mai multă obiectivitate și spirit rezonabil în opiniile unor politicieni sau savanți de reputație internațională. De exemplu, Francis Fukuyama, istoric american de origine japoneză, făcând analiză în The Thing That Determines a Country’s Resistence to the Coronavirus, arată că „The major dividing line in effective crisis response will not place autocraciase on one side and democracies on the other” (linia de mare divizare în răspunsul efectiv față de criză nu va pune autoritatea pe o parte și democrația pe cealaltă, în The Atlantic, March 30, 2020). Alfons Labisch, academician, cunoscut specialist în istoria medicinii din Germania, arată, într-un interviu cu prof. Li Xuetao, că actele prin care se urmăresc anumite scopuri politice sub numele de antipandemie, indiferent în ce societate s-ar întâmpla, trebuie demascate. Sunt și acestea epidemii, iar apariția lor în contemporaneitate nu e de mirare, întrucât o epidemie poate fi adesea politizată. Dar oricum, trebuie să credem că, prin eforturile comune ale întregii omeniri, o asemenea epidemie politică ce amenință omenirea va fi controlată într-un viitor previzibil. (Guangming Ribao, 21 mai)
Istoria omenirii este un proces de cunoaștere și ameliorare continuă. Această cunoaștere a Naturii este extinsă și aprofundată mereu, vizează descifrarea misterelor necunoscute din univers și implică, în același timp, eforturi susținute pentru identificarea unor modele de guvernare socială, corespunzătoare dezvoltării economiei și nivelului forțelor de producție. Opțiunea unui stat pentru sistemul și calea lui de urmat depinde esențialmente de voința poporului, iar viabilitatea lor este condiționată de măsura în care aceste pârghii sociale reprezintă interesele celor mai largi mase populare. După izbucnirea epidemiei cu Covid-19 la Wuhan, pentru viața, sănătatea și siguranța oamenilor, puse pe primul loc, au fost luate, de la Guvernul central până la nivel teritorial, o serie de măsuri preventive și de control, fiind găsit tratamentul potrivit. Din sistemul național medical au fost mobilizați peste 42.000 de medici și surori medicale în sprijinul minicipiului Wuhan și al altor zone afectate din provincia Hubei. Luptând pe linia întâi, ei s-au confruntat cu cele mai dificile momente în tratarea bolnavilor, trecând, în nenumărate rânduri, dincolo de unele limite din medicină. Până la 12 aprilie 2020, numai în provincia Hubei au fost vindecați peste 3.600 de bolnavi de Covid-19 cu vârsta de peste 80 de ani. După ce epidemia a fost luată sub control, în China s-a acordat o mai mare importanță consolidării domeniului de asigurare și îmbunătățire a vieții poporului, cu măsuri concrete de ajutor și sprijin, date celor aflați la nevoie, cu o prioritate strategică pentru crearea locurilor de muncă, s-a impus întărirea punctelor slabe spre accelerarea dezvoltării sistemului de sănătate publică, mai ales, prin legiferare și reajustarea unor mecanisme manageriale. Bazat pe conceptul de dezvoltare, având ca centru poporul său, sistemul social și cel legislativ din China se potrivesc cel mai bine situației, demonstrând un mare avantaj și o puternică viabilitate.
„Nu renunțăm la nici o viață”, iată credința și practica cu cea mai mare forță și omenie, manifestată în lupta anti-epidemică din China. Această idee de Viață, mai presus de orice, este și una dintre valorile universale ale omenirii. Asta m-a făcut să-mi aduc aminte câteva filme care au rulat cândva în România, China și alte țări, zguduitoare pentru marele public: Explozia de Mircea Drăgan (1970), The Cassandra Crossing de George Pan Cosmatos (1976) și Saving Private Ryan de Steven Allan Spielberg (1998), și alte opere literare și de artă, desigur, toate, puternice argumente în abordarea sensului vieții. Această tradiție valorică poate fi urmărită în Europa până în epoca aristotecă, fiind, apoi, o componentă esențială în creștinism și umanism. În antichitatea chineză, încă de prin secolul al X-lea î.Hr., a fost formulat conceptul „obștea e baza unui stat, iar odată consolidată, statul e în pace” (Shangshu – Cartea documentelor). După filosoful taoist Liezi (circa 450-375 î.Hr.), „între toate ființele date de natură doar omul este cel mai de preț”. Deviza noastră de azi „poporul și viața sunt mai presus de orice” este tocmai continuarea acestei idei tradiționale centrate pe importanța poporului. Am putea spune că prin aceasta se testează atitudinea elementară a unui stat, luată în guvernarea societății, și, mai cu seamă, în fața unor calamități, se probează concepția de guvernământ și capacitatea de gestionare a crizei, premisă fundamentală pentru continuitatea existenței umane în viitor. (…)
Pandemia cu Covid-19 n-a trecut încă, cifrele negre saltă zilnic îngrozitor, valurile de revoltă împotriva discriminării rasiale se întrec în intensitate în multe orașe de pe mapamond. Într-o epocă post-pandemică, concurențele strategice și confruntările între marile puteri se intensifică tot mai mult, comunitatea internațională își duce existența sub semnul unor mari prefaceri. Virusul din natură amenință sănătatea și viața omului, iar cel politic provoacă noi neînțelegeri între națiuni și popoare, sfâșiind umanitatea. Lumea de azi are mai mult ca oricând nevoie de înțelegere și respect reciproc, de solidaritate și unitate, ca să gestioneze și să rezolve diferendele, cu eforturile concertate în acțiunile comune pentru același destin.
La deschiderea virtuală a celei de-a 73-a Adunări Mondiale a Sănătății ce a avut loc la 18 mai a.c., Xi Jinping, președintele Chinei, a făcut propuneri cuprinzând șase aspecte: 1) să se facă totul pentru controlul pandemiei și tratament; 2) să se valorifice rolul OMS-ului în combaterea globală a pandemiei; 3) să se furnizeze mai multe ajutoare țărilor din Africa; 4) să se întărească guvernarea globală în domeniul sănătății publice; 5) să se reia dezvoltarea economico-socială; 6) să se intensifice cooperarea internațională. De asemenea, președintele Xi a declarat cele cinci măsuri concrete care vor fi luate de China, acestea constând în: a) furnizarea de ajutoare internaționale în valoare de 2 miliarde de dolari americani într-o perioadă de doi ani, destinate combaterii pandemiei în țările afectate mai ales cele în curs de dezvoltare spre refacerea economico-socială; b) cooperarea cu ONU pentru înființarea în China a unui depozit-nod umanitar global de urgență în vederea asigurării lanțului de aprovizionare cu materiale anti-pandemice; c) crearea unui mecanism de cooperare cu 30 de parteneriate spitalicești sino-africane și accelerarea construirii sediului central al Centrului de Control al Bolilor din Africa; d) utilizarea vaccinului anti-coronavirus ca produs public global odată cu obținerea și darea lui în folosință, aducând contribuțiile Chinei la accesibilitatea și suportabilitatea vaccinului în țările în curs de dezvoltare; e) implementarea alături de membrii Grupului 20 a „Inițiativei privind amânarea temporară a achitării datoriilor țărilor cu cea mai mare sărăcie” etc. Aceste acțiuni au pus în evidență angajarea și rolul Chinei ca mare putere responsabilă în campania de combatere a pandemiei, precum și în guvernarea și dezvoltarea globală.
De-a lungul mai multor decenii, între China și România s-au statornicit tradiții de respect și sprijin reciproc, de prietenie și cooperare. Există, în acest sens, foarte multe exemple inspiratoare și pentru momentul de față. În anii ’70 ai secolului trecut, când România a fost afectată de mari inundații și cutremure, China a trimis cantități însemnate de ajutoare în România, iar România la rândul ei, în multe alte momente grele, în timpul ravagiilor provocate de SARS, în 2003, și în timpul cutremurului de la Wenchuan din 2008, a dat un sprijin prețios Chinei. Manifestări de solidaritate, încurajare, acțiuni concrete și ajutoare materiale n-au lipsit, nici de data aceasta, în combaterea Covid-19, ceea ce va înscrie încă o pagină în cronica relațiilor chino-române.
Unde se va îndrepta lumea în perioada post-pandemică? Pentru rezolvarea acestei probleme complexe și serioase, puse în fața tuturora și cu multiple incertitudini, se impune deschiderea pentru dialog și cooperare în spiritul respectului reciproc și al construirii unei comunități umane cu destin comun, contra prejudecăților politice și radicalismului de orice fel. În guvernarea globală sunt atât de necesare lumina în rațiune, puterea științei și a tehnologiei, dar și căldura dată de cultură și artă. Un leac pentru lumea de azi, un far pentru cea de mâine, poate le găsim și la Platon: Iustitia est virtus animae et societatis.
■ Ding Chao este profesor la Universitatea de Studii Străine din Beijing
DING Chao (n. 1959, Beijing), prof. univ. dr., românolog și traducător, la Universitatea de Studii Străine din Beijing, vicepreședinte al Asociației de Prietenie China‑România. A urmat cursurile de limba română la USSB (1978‑1982) și după absolvire lucrează la Catedra de română. A făcut specializare la Facultatea de Filologie a Universității din București (1986‑1987), cu experiențe în diplomație la Consulatul General al Chinei la Constanța (1991‑1993) și la Ambasada Chinei la București (1997‑1999). Și‑a desfășurat o activitate îndelungată de predare a limbii și culturii românești la studenți chinezi, fiind autor al tratatului Istoria relațiilor literaturilor chineză și română, al unor manuale și dicționare, redactor‑șef a 4 volume de Studii despre limbi și culturi europene, coordonator la Cronica diseminării operelor culturale din antichitatea chineză în țările Europei Centrale și de Est, secolul XX, îngrijitor al ediției bilingve Mihai Eminescu, poezii, traducător al unor poeți români contemporani. I s‑au decernat mai multe premii în China, iar din România, Diploma de Excelență acordată de MAE (2009), titlul de DHC al Universității „Spiru Haret” (2012) și al Universității „Ovidius” din Constanța (2017), premiul „I. E. Torouțiu” al revistei „Convorbiri literare” (2018).
Evenimentele sunt și vor fi difuzate între 6 octombrie 2020 și 12 noiembrie 2020.
Toate evenimentele desfășurate în cadrul proiectului Cultura acasă sunt diponibile pe următoarea pagina:
sorce: ideeaeuropeana.ro