Înființarea Casei Româno-Chineze, filiala Suceava

      Casa Româno-Chineză continuă să se dezvolte în teritoriu prin constituirea de noi filiale, conform statutului. Este evident că  există o sporire a solicitărilor de a crea organisme noi în majoritatea județelor, care să se alăture sucursalelor mai vechi, cum sunt cele din  Arad,  Timisoara, Călărași, Harghita,  Giurgiu, Dolj, Vaslui, etc. În acestă acțiune importantă la nivel național se înscrie constituirea Casei Româno Chineze-filiala Suceava, în ședința  din data de 19 octombrie  2016,  la care a fost prezent E.S. Xu Feihong, Ambasadorul R.P. Chineze la București. La evenimentul organizat la Palatul Administrativ Suceava au participat Gheorghe Flutur, președintele C.J. Suceava,  Constantin  Harasim, prefectul județului, Ion Lungu, primarul municipiului,  Nicolae Troașe, președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Valentin Popa, rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” , membrii fondatori și alți  reprezentanți ai comunității locale.

În cadrul întâlnirii, oficialii suceveni au prezentat potențialul economic al județului  moldovean, unde predominante sunt   industria lemnului și cea  alimentară,  Suceava fiind  campion la produsele alimentare de bază-carne și lapte. S-a mai discutat despre necesitatea unor investiții în zonă, despre turism, educație și învățământ.

 În intervenția sa , ambasadorul Xu Feihong a ținut să evidențieze în fața participanților importanța evenimentului de la Suceava.

Scroll to Top
Scroll to Top