Lansare „Tara Vinului” de Moyan – Luminita Balan, Gaudeamus 2014

Sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Mo Yan, Ţara Vinului

Traducere de Luminiţa Bălan; Colecţia Raftul Denisei, Humanitas Fiction

Au participat: Luminiţa Bălan, Florentina Vişan, Denisa Comănescu, membri Casei Romano-Chineze

Nimic nu este ce pare a fi în romanul lui Mo Yan. Pe de-o parte, intriga poliţistă clasică se risipeşte într-un parcurs al incertitudinilor, iar reprezentantul legii şi ordinii devine o epavă coruptă. Trimis să investigheze notabilităţi din Ţara Vinului acuzate de canibalism, detectivul Ding Go’uer se predă în faţa ispitelor, fie că este vorba despre timid provocatoarea şoferiţă de camion (de fapt, soţia principalului suspect, diabolicul, dar şarmantul Jin, care o foloseşte pe post de momeală), fie de apetisantele şi nenumăratele platouri cu mâncăruri rafinate stropite cu inimaginabile cantităţi de alcool. Pe de altă parte, schimbul de scrisori dintre Li Yidou şi idolul lui, Mo Yan, deşi pare dedicat exclusiv problemelor de teorie literară şi de practică a scrisului, dezvăluie nonşalant realităţi atroce pe care ancheta lui Ding Go’uer le ratează. Cele două planuri narative capătă o concreteţe ameţitoare când Mo Yan însuşi este invitat în Ţara Vinului, oaspete de onoare al unui festin ce se anunţă pantagruelic. Structura narativă complexă îşi sporeşte forţa prin acumularea halucinantă de întâmplări şi detalii care, deşi prezentate în planuri aparent paralele, converg în tabloul swiftian al unei lumi corupte, atât de înrobită simţurilor, încât nu mai are nici o urmă de umanitate.

„Un tur de forţă. O satiră necruţătoare, şocantă şi amuzantă.“ (Literary Review)

Scroll to Top