Cu sprijinul asociatiei de prietenie, Casa Romano-Chineza, Dobroeștiul s-a înfrățit cu orașul Nantong din China. Sunt în plan proiecte economice și culturale. Primăria Dobroeşti a semnat un act de înfrăţire cu oraşul Nantong din Republica Populară Chineză. Scopul este acela de a dezvolta o relaţie de prietenie şi înţelegere. În acelaşi timp înfrăţirea dintre cele două localităţi are scopul de a promova schimburile culturale şi comerciale. În perspectivă se are în vedere realizarea unor investiţii benefice atât pentru comunitatea chineză cât și pentru locuitorii din Dobroești.
Despre oraşul Nantong din China şi obiectivele fixate prin acordul de colaborare:
Oraşul Nantong are o populaţie de peste 7 milioane de locuitori şi se află amplasat pe coasta de est a Chinei în provincia Jiangsu. Reprezentanţii oraşului Nantong s-au deplasat în Dobroeşti pentru a semna declaraţia de înfrăţire.
Delegaţia chineză a fost formată din 9 persoane alături de care s-au purtat discuţii pe diverse teme şi s-au făcut vizite în teren. Acesta este un prim pas pentru colaborarea dintre cele doua localităţi şi pentru stabilirea unor viitoare modalităţi de interacţiune.
Nu vor fi neglijate nici domeniile sportive sau culturale. Pe termen mediu vor fi avute în vedere și vizite reciproce pentru întărirea colaborării dintre cele două comunităţi.
Avantajele vor fi reciproce, ambele consilii vor încuraja comunicarea în economie şi comerţ, iar antreprenorii vor fi încurajaţi să investească în ambele oraşe
Cu aceasta ocazie, distinsii oaspeti au vizitat si sediul central al asociatiei. Din delegatia care a vizitat Romania in perioada 2-5 Decembrie au facut parte domnii Qin Houde, Yan Xian, Xin Hongtang, Zhang Zhiqiang, Chen Ruhai, Li Baisong, Pan Xiaolong, Zhou Jiexiang, Qiu Zengwei