Si in acest an, Casa Romano-Chineza a sprijinit Parada Europei, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Teleorman şi Asociaţia EuroTeleorman, având ca parteneri Consiliul Judeţean Teleorman si Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman.
Celebrul concurs în cadrul căruia 20 de licee din Teleorman au reprezentat câte o ţară membră a Uniunii Europene la care au fost adăugate Brazilia, Rusia, India, China şi SUA, s-a desfăşura anul acesta in data de 11 iunie 2016 la Alexandria.
In cadrul celei de-a XI-a ediții a Paradei Europei, Casa Romano-Chineza a sprijinit, conform tragerii la sorţi care s-a desfăşurat la sfârşitul lunii februarie, Liceul Tehnologic “Andrei Şaguna” Botoroaga care a reprezentat China.
Evenimentul a fost realizat sub forma unei competiţii în cadrul căreia fiecare liceu reprezintă în mod inedit câte o ţară membră a Uniunii Europene, Brazilia, Rusia, India, China şi SUA, promovează şi evidenţiază elementele de cultură, tradiţie şi istorie, caracteristice fiecărui stat. Premiile au constat în excursii pentru întreaga echipă a fiecărui liceu, în ţară sau în afara acesteia, în funcţie de locul ocupat pe podium.
Felicitam inca o data Liceul Tehnologic “Andrei Şaguna” care a reprezentat China!