Parteneriat între Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava şi Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hebei – China

Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a încheiat un acord de cooperare cu Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hebei, China, a declarat prorectorul instituţiei academice sucevene, prof. univ. dr. Ştefan Purici. Rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, alături de prorectorul cu imaginea universităţii, relaţii internaţionale şi dezvoltare europeană, Ştefan Purici, s-au întâlnit cu o delegaţie a Provinciei Hebei din China, ocazie cu care a fost semnat un acord de cooperare academică.

Delegaţia chineză a fost condusă de Hou Jianguo, director al Diviziei Internaţionale a Departamentului de Educaţie din Provincia Hebei. Acesta a fost însoţit de Zhang Ruiguo, director al Centrului Internaţional de Mobilităţi al Provinciei Hebei, Xu Yongzan, director Departament Relaţii Internaţionale al Universităţii de Ştiinţă şi Tehnologie din Hebei, Shang Liwei, director al Centrului Internaţional de Mobilităţi al Universităţii de Economie şi Afaceri din Hebei şi Zhao Huijuan, director Cooperare Internaţională şi Comunicare al Universităţii de Finanţe din Hebei.

Potrivit lui Ştefan Purici, discuţiile purtate s-au axat pe direcţiile de interes comun ale celor două părţi şi teme de cooperare în domeniile educaţiei şi cercetării.

Hou Jianguo a făcut o prezentare a provinciei Hebei, situată în estul Chinei, având o populaţie de 67 de milioane de locuitori, alcătuită din 54 de naţionalităţi. În urma reorganizării administrative, în viitorul apropiat, din provincia Hebei va face parte şi capitala Chinei, Beijing. ”Reprezentanţii chinezi au subliniat interesul lor pentru dezvoltarea relaţiilor cu statele din Europa Centrală şi de Sud-Est”, a spus Ştefan Purici.

Reprezentanţii USV au prezentat oportunităţile de colaborare cu China, în general, şi cu Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hebei (HEBUST), în special, ce vor putea fi materializate în mobilităţi ale cercetătorilor (profesori şi studenţi ai ambelor părţi), activităţi de cercetare comune, etc. O altă modalitate de cooperare pe care cele două universităţi sunt dispuse să o sprijine sunt şcolile de vară, care să ofere tinerilor şi studenţilor posibilitatea cunoaşterii reciproce a culturii şi civilizaţiei ţării partenere.

Protocolul de colaborare între USV şi Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hebei prevede înfiinţarea la Suceava, în cadrul USV, a unui Institut Confucius. Odată cu realizarea acestui deziderat, la Suceava va funcţiona cel de-al patrulea Institut Confucius, alături de cele trei institute înfiinţate deja în România în centrele universitare din Cluj-Napoca, Bucureşti şi Sibiu, şi singurul existent în Moldova istorică.

Părţile au convenit ca, în anul universitar următor, reprezentanţii celor două universităţi să efectueze vizite de documentare la instituţia parteneră în vederea identificării şi demarării unor proiecte de interes comun pentru cele două comunităţi academice. AGERPRES usv_chinezi

Scroll to Top
Scroll to Top