Casa Romano-Chineza prezenta la aniversarea Grupului NIRO

Aniversarea Grupului NIRO, sărbătorită într-un cadru festiv

Ambianța inegalabilă a Cazinoului din Sinaia a fost decorul perfect pentru un moment trăit cu intensitate de toți invitații prezenți la un eveniment istoric, unic pentru companie. Sunt 25 de ani de muncă pe care cu toții – manageri, cadre cu funcții de decizie sau simpli salariați – i-au trăit activ, într-o perioadă de tranziție.

Cu siguranță, cinstirea evenimentului a avut loc într-o atmosferă caldă, de prietenie și colegialitate, iar muzica, dansul și buna dispoziție s-au împletit perfect într-o manifestare ce a avut ca temă dorința de a continua împreună, în viitor, pentru atingerea obiectivelor companiei.

A fost o seară de înaltă ținută, pregătită și organizată la Cazinoul din Sinaia, un veritabil spațiu care poartă amprenta istoriei regale a României. A fost o reuniune plină de bucuria manifestată de invitați, în spiritul colegial și în respectul față de oamenii din cadrul NIRO, după cum a precizat domnul președinte Nicolae Dumitru, cel care a pus bazele acestui grup de firme sută la sută privat românesc și care, împreună cu oamenii din jurul său, a urcat treaptă cu treaptă spre marile performanțe în afaceri.

Solidaritatea a fost prezentă pe deplin în momentul aniversar când s-a ciocnit un pahar cu vin și au primit aplauze cei care au fost premiați pentru devotamentul demonstrat pe parcursul celor 25 de ani. S-a dansat și cântat împreună cu artiști de primă mână prezenți pe scena Cazinoului.

Cuvântul rostit de președintele Nicolae Dumitru a fost și de data aceasta semnul prieteniei, al dorinței de a merge mai departe împreună, pe un drum susținut de toți cei dedicați NIRO Investment Group.

Eliade Bălan

Scroll to Top